Inchide

Geneza poporului nomad poposit la ţărâmul Mării Negre.

Prima pagina Despre Romania Geneza poporului nomad poposit la ţărâmul Mării Negre.

Tătarii sunt un grup de popoare de origine  mongolo-turcă-turanică împarţiţi pe arii întinse ale continentului asiatic si  pe arii restranse în Europa de Est. Tătarii au trăit în secolul al V-lea în deşertul Gobi.

Ei au fost cuceriţi în secolul al IX-lea de către dinastia Liao după care  au imigrat spre sud , iar dupa aceea  au constituit  parte  a imperiului Mongol condus de Genghiz Han.

 

Tătarii crimeeni, deși au ca teritoriu natal peninsula Crimeea, sunt mai numeroși în cu totul alte zone. Această situație se datorează istoriei complicate, marcate de momente tragice în care s-a pus problema chiar și a existenței acestui popor.

În  Crimeei și Dobrogea, există date cât de cât  exacte, în rest există mai multe ipoteze cu privire la numărul tătarilor din lume. Astfel, în Crimeea sunt aproximativ 300-400.000 de tatari. În România (marea majoritate locuind în Dobrogea), 20.282 potrivit recensământului oficial din 2011, pina in 2017 numarul acestora crescând pana spre 30.000 . În ciuda acestei migraţii  masive  pe tot mapamondul, tătarii se confruntă cu câteva probleme majore cum ar fi  păstrarea limbii, tradițiilor și culturii.

„Ţesutul identitar care ne-a salvat de o istorie destul de ostilă în ultimele trei secole, este din ce în ce mai rarefiat, cauzele putând fi căutate atât în interiorul comunităţilor noastre cât şi, de multe ori, în situaţiile politice sau militare extreme în care ne-am aflat, cel puţin pe parcursul secolului XX şi începutul secolului XXI. Și iar într-un mod paradoxal, cele mai mari dificultăți în a-și îndeplini aceste obiective, le au tătarii din „Ana vatan” (Patria Mamă), Crimeea.

 Cateva informaţii despre Crimeea

Tătarii care trăiesc astăzi în Crimeea sunt urmașii celor care după anexarea Hanatului Crimeei în 1783 au ales să nu părăsească peninsula și care timp de peste două secole au rezistat presiunilor țariste și mai apoi sovietice. De asemenea, sunt cei care au fost deportați până la ultimul în data de 18 mai 1944 din ordinul lui Stalin și care au ales să lupte pentru dreptul de a se întoarce în teritoriul lor natal, Crimeea, reușind să facă acest lucru în ultimii ani de existență a URSS.

Reveniți din exil, problemele acestora nu s-au terminat. S-au confruntat cu niște autorități care în loc să îi considere aliați, au văzut în ei un pericol. Pentru a-și rezolva problemele, neavand la dispozitie fonduri ale statului ucrainean sau de resurse financiare proprii, au apelat la cea mai bună soluție pe care o aveau: UNITATEA. Astfel, după 1990, tătarii din Crimeea au fondat o instituție istorică sub numele de : Medjlisul Național al Tătarilor Crimeeni. Cu toate că nu a fost recunoscut ca atare de către autorităţile ucrainene de la Kiev până de curând, Medjlisul a fost organul reprezentativ în jurul căruia s-au strâns toți tătarii. În interiorul acestuia au existat confruntări de opinii, au fost dezbătute idei, au fost propuse soluții. Bucurându-se de conducerea a doi lideri, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu și Refat Ciubarov, care au trasat o linie clară de respectare a valorilor democrației și drepturilor omului, Medjlisul a reușit de fiecare dată să îi mobilizeze pe tătari reușind să susțină cu succes candidați pentru Parlamentul regional de la Simferopol sau pentru Rada Centrală (Parlamentul) de la Kiev.

După anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă în februarie 2014, identitatea naţională tătară, aflată într-o polemică – cel mai adesea democratică, dar în destule situaţii inconfortabile – cu Republica independentă a Ucrainei, a cunoscut o degradare fără precedent.

Intrarea Peninsulei Crimeea între frontierele Rusiei are ca efect direct punerea în pericol a existenţei libere şi depline a comunităţii istorice a tătarilor, în condiţiile în care lipsesc eforturile Kremlinului de a normaliza situaţia în spirit democratic. Peste 20 de tătari crimeeni, printre care și lideri politici, se află în arest pe motive legate de libertatea conştiinţei şi a dreptului la exprimare. Până în prezent mai multe persoane au dispărut. În acest sens, am aminti doar situaţia unui membru al Consiliului de Conducere al Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni, Ervin Ibragimov, care este dispărut de câteva luni. După anexarea Cerimeei  la Federaţia Rusă, au fost închise ziare, posturi de radio și televiziune în limba tătară. Propaganda Kremlinului insistă pe existenţa unor mass-media tătare dar ele nu reprezintă nici spiritul, nici interesul imensei majorităţi a comunităţii.

Medjlisul Național al Tătarilor Crimeeni a fost interzis, fiind considerat  organizație extremistă. Mai multor lideri ai tătarilor, printre care și Mustafa Abdulcemil Kirimoglu și Refat Ciubarov, li s-a pus interdictia de a mai intra  în Crimeea. Cu toate acestea, tătarii din peninsulă continuă să sustină  organizaţia  Medjlis, organul care i-a reprezentat, si în care s-au regăsit de-a lungul anilor toate vocile comunității și care a stabilit foarte clar coordonatele între care ei trebuie să se concentreze.

Crimeea este  parte a Ucrainei puternic ancorată în valorile democrației, respectând drepturile minorităților naționale.

Tătarii din Dobrogea

Tătarii din Dobrogea, deși sunt atestați pe aceste pământuri încă din secolul al XIII-lea, sunt în mare majoritate urmași ai celor care după anexarea Hanatului Crimeei în 1783, datorită  presiunilor la care au fost supuși de autoritățile țariste, au fost nevoiți să se stabilească în alte părți.

Tătarii deveniți locuitori ai României după 1878, spre deosebire de comunitatea din Crimeea și cu excepția perioadei comuniste, tătarii din Dobrogea s-au bucurat de sprijin în eforturile de a-și păstra identitatea.

Imediat după revolutia  din 25 decembrie 1989, așa cum s-a întâmplat în cazul tuturor minorităților istorice, și tătarii din România au pus bazele unei organizații reprezentative a lor: Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR).

Încă de la înființare organizaţiei , în condiții dificile la început, așa cum îşi aduc aminte  membrii fondatori, s-a muncit pentru dezvoltarea organizației. UDTTMR  a fost de atunci principala organizație care i-a reprezentat pe tătari în relația cu statul român și cu tătarii aflați în alte zone ale lumii, inclusiv Crimeea. Principala misiune a UDTTMR a fost încă de la înființare păstrarea limbii, a tradițiilor și a culturii tătarilor. Drept angajament aproape unic la nivel european, statul român a considerat oportun să acorde tătarilor, ca și celorlalte minorități, dreptul de a desemna un deputat în Parlament și de a avea un buget anual asigurat pentru activităţile instituţionale, culturale, sociale, editoriale. De la înființarea sa, UDTTMR a publicat cărți, a scos reviste, a organizat conferințe, a stabilit parteneriate cu instituţii de cultură şi de educaţie de importanţă naţională şi internaţională, a acumulat un capital extraordinar de simpatie în rândul majorităţii etnice româneşti dar şi al altor comunităţi minoritare. Mai mult, a reușit să obțină și funcții în administrație: consilieri locali, subprefecți, subsecretari de stat, secretar de stat. Dintre organizațiile comunităţilor istorice ale Dobrogei, UDTTMR a dobândit, din acest punct de vedere, cea mai importantă şi cea mai vizibilă poziţie în structurile administrative şi politice ale statului român. Toate acestea au oferit facilități enorme în eforturile pentru păstrarea identității.

În acest moment organizaţia din Romania dispune de 22 de filiale în  cele mai concentrate localităti unde se află tătari: Constanţa , Medgidia , Mangalia , Valu lui Traian , Bucureşti şi altele.

Profesorul universitar  Metin Omer care predă Istorie si Civilizatie in cadrul Universitati Ovidius din Constanta a declarat ca ” Mereu se pune accentul pe confruntarea istorica dintre turci si tatari  pe de o parte ,  si pe de alta parte romani. Dar poparele au colaborat , au convietuit , au avut relatii pasnice. Romanii nu i-au exclus pe musulmani , asa cum s-a intimplat in Balcani. Iar musulmani , s-au dovedit a fi buni cu romani ” .

Vreau sa aduc la cunostinta si faptul ca tătarii din românia trebuie să conștientizeze că este datoria fiecăruia să depună eforturi pentru ca limba tătară să fie vorbită și de generațiile care vin, să își cunoască și să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile. Este, de asemenea, dreptul tuturor să se bucure de faptul că locuiesc într-o țară care îi susține în efortul de a-și păstra identitatea dar este de asemenea o datorie morală să nu uite de situația celor din Crimeea și să fie solidari cu ei.

În istoria lor modernă, o dată la aprope 100 de ani, tătarii s-au bucurat de un lider salvator. După anexarea Hanatului Crimeei în 1783 a trebuit să treacă 100 de ani pentru ca Ismail Gaspirali să publice ziarul „Tercuman” și să înceapă un curent de reformare în rândul tătarilor. După încă aproape 100 de ani, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu a condus o mișcare de rezistență anti-sovietică în urma căreia tătarii au reușit să revină în Crimeea.

Majoritatea tatarilor  nu au găsit condițiile pe care le asteptau , regretând ulterior plecarea de lângă cei apropiați. Cu toate că regimul comunist din romania a restrâns desfășurarea activităților cu caracter religios mergând până la închiderea Seminarul teologic de la Medgidia, musulmanii au continuat să-și practice religia, punând însă mai mult accentul pe tradiție.

„Viaţa poate fi trăită oriunde. Decorul nu are nicio importanţă, esenţială este intensitatea.” — Cezar Petrescu

0 0 0 0 0 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *